Category Archives: Poezii

Diverse

La braț cu natura


Îmi pare uneori că pot s-ascult natura
O vrajă din povești mă-mbată-n brațul ei,
Copacii se înclină ușor spre pașii mei
Vorbesc încet, mă-ntreabă ce e minciuna, ura ?

O lume de fantasme mă-mbrățișează-ntr-una
Și lacrimile-mi dau pe umerii ei goi,
Ascult nemărginirea ascult cum cântă luna
Lumina-i învelește genunchii-mi albi și goi .

O lume nerostită îmi pare că ascult
Și aripi lungi de phoenix îmi pare că îmi cresc
Ascult bătaia ploii pe umărul meu drept
Ca o amică-ngana în graiul ei ceresc .

Mă-ntreaba de iubire, de oameni, ce-i durerea
Ce este fericirea pentru un muritor ?
Și vântul vrea să afle de ploaia din privirea
Ce vine far’să fie pe cer măcar un nor .

O lume nerostită că înțeleg îmi pare,
O lume ce ascultă povestea despre oameni
Despre minciună, zâmbet, război și îndurare
O lume nerostită mă strânge-ncet de mâini .

Ah, câtă fericire trăiesc în ‘asta lume!
Cântarea ei divină din basme parcă-i frântă
Ating nemărginirea în nerostita lume
O lume ce de nimeni din voi nu-i cunoscută .

©Cristina Cintian (25 Iunie 2009)

Advertisements

Contraste


ContrasteV.CSunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!…

Virgil Carianopol

Rondelul beat de roze/Alexandru Macedonski


De roze e beată grădina
Cu tot ce se află imprejur
E beat si cerescul azur,
Si zizâie, beată, albina.

Se clatină parcă lumina,
Un tunet e simplu murmur. 
De roze e beată gradină
Cu tot ce se află-mprejur.

Dar iată… – A mea nu e vina…
Chiar eu, in gentil trubadur,
Visind, lânga-al apei susur,
Mă schimb, asteptându-mi regina… 
De roze e beată grădina.

Alexandru Macedonski (1854 – 1920)

Din acest infinit de safire/Cristina C.


Am crezut într-o picătură de rouă ca și când
Ar fi fost lângă mine o viață
Dar în raze de soare am văzut-o picând
Dispărând ca un munte de gheață,
Am crezut în prea mult efemer, am crezut
Că dacă te am pe tine am o lume întreagă
Până când ai plecat, până când ai trecut
Peste visele mele peste trupu-mi de față.
Până când am văzut că nimic nu-i etern.
Am crezut că pot să ating infinitul
Am crezut în atingeri de stele pe-un țărm
Îmbătat de-albe scoici pe nisipul…
Strângând doar o piatră în mâini, am crezut
Că strâng atâta splendoare și vise
Diamante și apusuri de soare-am crezut
Că îmi sunt prin venele tale iubite…
Până când toată lumea-mi se stinse
Am crezut că nu pleci, am crezut că te am
Am crezut în speranțe iubite în van,
În privirea-ți de zeu ce din rai mă împinse
Până când ai plecat am crezut în iubire
Am crezut că-s în rai printre stele
Dar te-ai smuls din acest infinit de safire
Și un gol a rămas în spledoarea din ele.

 Cintian Cristina

Source:http://www.cenaclu.intelepciune.ro/din_acest_infinit_de_safire_1758.html

Pasărea albastră


exista o pasare albastra in sufletul meu care

vrea sa iasa

dar sunt prea dur cu ea.

ii spun: stai acolo,nu am de gand

sa las pe nimeni sa

te vada.

exista o pasare albastra in sufletul meu care

vrea sa iasa

insa eu o stropesc cu whisky si inhalez

fum de tigara

si curvele si crasmarii

si bacanii

nu vor afla vreodata

ca ea este

inauntru.

exista o pasare albastra in sufletul meu care

vrea sa iasa

dar eu sunt prea dur pentru ea.

ii spun:

stai acolo, vrei sa imi aduci

necazuri?

vrei sa-mi distrugi 

textele?

vrei sa-mi incurci vanzarile de carte in

Europa?

exista o pasare albastra in sufletul meu care

vrea sa iasa

dar eu sunt prea destept: ii dau drumul

doar noaptea uneori

cand toti au adormit.

ii spun: stiu ca esti acolo.

asa ca nu fi 

trista.

apoi o pun la loc,

dar ea mai continua sa mai cante putin

inlauntru, nu am lasat-o chiar 

sa moara

si dormim impreuna ca

atare

cu al nostru 

pact secret

si este indeajuns de frumos

pentru a face un barbat

sa planga. insa eu nu 

plang, dar

tu?

Bluebird/ Charles Bukowski

Balanta Visului


Semne lineare ingropate in ipocrizie
Freamata particulele de tresarire bolnava
Ucise pentru litere infidele,
Care-si scurg dulceata
Pe fruntea oricarui muritor
Ce se pleaca profitor la radacinile lor
Scurgand boabe de sare lichida,
Parfumul amagit al remuscarilor sumbre
Corupe sudoarea din penita indoita de plumb,
Zadarniceste setea publicului de a insiropa linii paralele
Ignorand perceptia transparenta
Despre greutatea conceptelor atarnate in balanta visului meu.

Din volumul Ocean de nimicuri 2012
Radu Cirstea Ratzone

Când versul pulsează


Când încă versul mai mișcă o lume întreagă,

Când iubirea nebună într-însul zvâcnește

Când trezește cu forța-i o frunză uscată,

Când prin strofe nemurirea desculță aleargă.

Atunci îmi pare că viața-i eternă în lume

și zâmbetul nostru e templu în suflet

și tot e real și nu e un rânjet

Nimic din ce-i basm nu rămâne în basme.

Atunci îmi pare că nimic nu-i poveste

Când versul pulsează în tâmplele noastre

Iar dragostea noastră prinde aripi albastre,

Nemuritori îmi pare că nu știm nimic despre moarte.

© Cristina Cintian

ESTE PĂMÂNT/Marin Sorescu


Este pământ până sus în cer, 
Atmosfera e de pământ 
Pentru că e a pământului, 
Pe burlanele gravitaţiei 
Plouă-napoi pământul, 
Icari şi Meşteri-Manole de pământ 
Cad de pe acoperişul pământului, 
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei 
Şi fruntea ne intră mai jos 
În pământ.

Şi nu există moarte 
Pentru că nu contează dacă eşti 
Mai în nori sau mai în uitare 
În pământ.

Marin Sorescu

Nudism/Marin Sorescu


Car namol cu o caldare
La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.

Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc “cel care aduce namol”
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc “femeile care se inamolesc”
Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.

Marin Sorescu (29.021936-8.12.1996)

Fabula lunii/Grigore Alexandrescu


Câinele şi căţelul 
Grigore Alexandrescu

“Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!

De se trag din neam mare,

Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
“Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.”
– “Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?”
– “Dar ziceaţi…” – “Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.